Skip to content
aprilie 3, 2011 / Cristian B. Hotnoga

Blestemul Şarpelui – Sarmizegetusa

de  Cristian B. Hotnoga

în curând…

 

Blestemul Şarpelui cuprinde 600 de pagini pline de viaţă, sentimente şi realităţi antice. Acţiunea ce se petrece între anii 106-108 a.D. în nou constituita Provincie romană Dacia Felix, are ca protagonist tribunul roman Titus Avitius Germanus, comandant de cohortă. Acesta se vede nevoit să decidă între corectitudinea ordinelor venite de la Roma şi existenţa obiectivă din Dacia. Scenele de luptă, descrierile tehnicilor militare din ambele tabere şi organizarea administrativ-teritorială se îmbină cu trăirile, însufleţirea şi conturarea multitudinii de personaje. Blestemul Şarpelui, pus de către daci asupra comorilor lor, rămâne singura pavăză în faţa lăcomiei de nestăvilit a Imperiului.

 

„Caesar a fost primul împărat roman care a încercat cucerirea Daciei. Dar atunci, măreţul rege Burebista, cel care a stăpânit cele mai vaste teritorii dacice, a reuşit prin diplomaţia şi politica sa să înlăture pericolul. Însă lăcomia şi dorinţa infinită de extindere a Imperiului au continuat până când, un secol şi jumătate mai târziu, unul din „cei cinci împăraţi buni”, poate cel mai ilustru, Marcus Ulpius Nerva Traianus, şi-a reîntors privirea către bogăţiile Daciei. Resursele minerale, bogăţiile naturale şi pământul fertil trebuiau adăugate la harta Romei. Primul război aproape a băgat întregul imperiu în faliment datorită pierderilor şi îndârjirii cu care aceşti „sălbatici” refuzau supunerea în faţa dominaţiei romane. Dar după alţi trei ani, timp în care un îndrăzneţ proiect arhitectural a luat formă sub oblăduirea lui Apollodorus din Damasc, termenii războiului s-au schimbat. Acesta a construit un pod peste fluviul Danubius ce a permis traversarea Legiunilor romane.

Cucerirea nu mai putea fi împiedicată şi Decebalus, ultimul rege dac, şi-a ales un sfârşit onorabil săvârşit cu propria-i mână; în urma sa rămânând misterul unei comori ce întrecea limitele imaginaţiei, ascunsă în mare taină şi străjuită de un cumplit blestem.

Şapte luni au trecut de la moartea acestuia şi odată cu întoarcerea în Roma a împăratului Traian, cel care a condus atacul, noua provincie rămânea în plin proces de transformare. Abuzurile, jafurile şi nelegiuirile soldaţilor romani îşi primeau răspunsul prin atacuri fulgerătoare ale războinicilor daci încă refugiaţi în munţi. Supunerea avea să nu fie niciodată primită.”

 

 

Reclame